by dan-O zi de Craciun

I

Soarele tocmai apunea.In fata mea se afla un drum lung si pustiu.Fulgi de nenumarate forme pluteau prin aer, parca dansand in jurul meu. Pe o parte si de alta a drumului strajuiau niste copaci mari si impunatori acoperiti de zapada. Ar fi fost un peisaj cu adevarat mirific de Craciun, daca nu as fi stat intr-o balta, inghetata, de sange.

Tipam din toti plamanii.In jurul meu nu se zarea nici o tipenie de om.Tipam si mai tare.Nimeni nu ma auzea. Am continuat sa zbier pana cand eram asa ragusit incat nici eu nu mai imi recunosteam vocea. Aveam un gust neplacut de sange in gura. Am inceput sa ma tarasc incetul cu incetul, incercand sa raman treaz cu orice pret.

Prost moment sa fii doar intr-un tricou si blugi. In nici un caz nu ma asteptam ca o sa ajung in situatia asta azi dimineata cand m-am trezit. Invinse de frig, picioarele nu ma mai ascultau. Cateva spasme, apoi nu le-am mai simtit deloc.

Viata imi trecea prin fata ochiilor,intr-o nuanta ciudat rosiatica.Primii mei pasi, prima mea bicicleta, prima mea aluna stricata pe care a trebuit sa o scuip, primii mei prieteni, prima fata pe care am iubit-o. Oare as fi putut sa evit acest destin? Poate. Incetul cu incetul, ochii mei se inchideau. Gata. M-am dus. Totul s-a sfarsit.

II

- Hai, Vlad, trezeste-te! urla sora mea. Uite ce frumos este afara, vrei sa pierzi toata ziua dormind?

- Mhm…cinci minute … am raspuns eu si am imbratisat perna si mai strans.

- Asta ai zis si ultima oara! exclama din nou ea.

- Ah…pai…zece minute atunci, am spus si apoi m-am intors cu spatele la ea.

Alina,realizand ca nu va reusi asa, aplica o noua tactica. S-a dus la geam si dintr-o miscare brusca a tras draperiile. O lumina orbitoare m-a facut sa sar din pat.

- Gata! Gata! M-am trezit. Acum esti fericita?

Sora mea a zambit larg si a dat sa iasa de la mine din camera.

- Ah, sa nu uit, noroc azi la marea ta intalnire cu Ana! zise ea apoi pleca.

Alina avea dreptate. Trebuia sa ma vad ziua aceea pe dupa-amiaza cu Ana.

Ana… Ana avea 16 ani, cu un an mai mica decat mine. Nici o alta fata nu se compara cu ea. Avea parul lung si negru. Ochii ii erau caprui… si ce ochi! Odata ce ii vedeai parca te hipnotizau,si te puteai uita zile intregi la ei… Iar buzele ei superbe si carnoase, iti trezeau niste ganduri… Sa nu mai vorbim despre corpul ei perfect proportionat…mhm… Da, ziua aceea se anunta a fi cel putin interesanta!

III

Am fost cu Ana la film. Pot sa zic ca lucrurile mergeau destul de bine... Am iesit afara din cinematograf, mergand cu Ana care se sprijinea de mine. Pe fata ei se schita un zambet si zise:

- Uite, incepe sa ninga! Ce frumos…

- Da. Si este si Craciun...

- Dar tie nu iti este frig doar in tricou?

- Ei si tu acum… te ingrijorezi prea mult. Ce se poate intampla?

Eram intr-o stare de beatitudine. Vroiam sa continue la nesfarsit. Am continuat sa ne plimbam prin zona istorica a orasului. Era pustiu, intr-o antiteza totala cu zilele trecute. Toti oamenii erau probabil acasa petrecandu-si Craciunul cu cei dragi. Strada era inchisa pentru consolidari capitale,dar noi doi sfidatori inaintam veseli pe ea.

Brusc, cainii care pana atunci stateau linstiti au inceput sa se agite.Cateva momente mai tarziu totul a inceput sa se zguduie. Ana se uita speriata la mine.

- Cutremur! am urlat ambii simultan.

Caramizi din cladirile de langa au inceput sa cada. Am inceput sa fugim disperati spre un parc care era aproape. Parcursesem deja jumatate din distanta,cand o umbra se vazu in spate… O bucata imensa de beton cadea spre noi. Am impins-o cat de tare am putut pe Ana, in speranta ca macar ea sa scape.

Blestemate sa fie cladirile cu buline rosii… am simtit o durere oribila in spate si am cazut la pamant.

IV

In fata mea era casa de la tara, unde am copilarit. Era inconjurata din toate directile de un camp,taiat de un rau care trecea la cativa metri de ea. Cu toate ca era zi, cerul era plin de nori, dand o senzatie sinistra de intuneric. Din senin aud o voce suava… era mama mea!

- Vlad, zise ea.

- Mama ? Unde esti? Unde suntem? intreb eu repede.

- Nu sunt mama ta. Am ales sa comunic cu tine in aceasta forma pentru ca mintea ta nu poate intelege ceea ce eu reprezint. Tu, inconstient, ai ales locul acesta. Probabil este adanc inradacinat in amintirile tale ,raspunse ea calm.

- Daca nu esti mama mea, atunci cine esti ?! am zis revoltat.

- Am ales aceasta voce pentru ca iti este cea mai familiara si draga tie. Cat despre cine sunt… sunt cunoscuta sub numeroase nume. Printr-o simplificare grosolana poti sa consideri ca sunt … Spiritul Craciunului.

- Spiritul Craciunului … ce povesti de copii mici!

- Aceasta nu este o gluma. Esti pe cale de a muri! a spus parca scuipand vorbele nervos.

O usoara senzatie de teama se infiripa in sufletul meu. Ultimile cuvinte ma cutremurara. Simteam ca sunt intr-o criza de timp… nu puteam sa concep ce se intampla cu mine! In jurul meu ceva nu era bine… un vant de nicaieri, rece ca gheata, ma sageta, lasandu-ma ingrozit, nemiscat si confuz.

Cerul s-a inegrit si s-a pornit un adevarat vifor afara. Ploaia cadea asa de mult incat de abia puteai vedea din cauza ei, iar la fiecare cateva secunde mai se auzea un tunet. Era cu adevarat infricosator.

- Eu insa cred ca ai merita sa ti se ofere inca o sansa, continua ea.

- De ce?

- Circumstantele tale au fost speciale. Te-ai sacrificat pentru o fata pe care de abia o stiai.

- Ah…Ana….

Nuante rosiatice incepura sa cuprinda cerul. Printre suieraturile vantului parca auzeam un sunet de sirene. Clar. Incepusem sa-mi pierd mintile.

- Ei bine, a venit momentul. Locul tau nu este in aceasta lume. Nu inca. Adio… Vlad!

Am simtit o zguduitura puternica si am simtit ca ma pierd in infinit. Mi-am inchis ochii, cuprins de teama necunoscutului. M-am fortat sa-i deschid din nou.Ma aflam la spital. Ana imi zambea calduros si ma tinea de mana.

Sfarsit

scrisa de Dan Barbulescu in ziua in care nu a putut sa se vada cu mine pentru ca trebuia sa scrie asta.[ps..autorul ii multumeste lui Andrei Stroescu, fara de care nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile]