cugetari despre...ce?

of...e greu sa vrei sa scrii si sa nu stii despre ce.imi este dor de tot ceea ce obisnuia sa fie viata mea de pana acum.fetele...fumul...zapada...tezele dintr-a opta....sentimentul ala ca eram o clasa unita.cafeaua...valentine's day cu ornella, meditatiile la romana cu consuela, cercurile cu diriga... acadelele si 7days cu ciocolata... cola la cutie :) eram mai mici...era frumos...stateam cu voi cand fumati pe ascuns sa nu va vada colegii ca sa nu afle diriga... acum nu mai are nici un haz cand o vezi pe ornella cu tigara prin curte..
ultimii 4 ani au trecut prea repede...am crescut prea repede..iar eu refuz sa constientizez asta...poate daia zice lumea k sunt imatura.dar nu vreau sa las in urma vremurile bune...nu vreau...e totce ma mai leaga de ele in afara de cateva poze si cateva amintiri aruncate pe undeva.
a fost smeker acum 3 veri cu ornella la ea la tara cand beam bere pe ascuns la fantana si scriam poezii la romana. a fost dragutz acum 2 veri cand am mers cu tata la mare si eu desenam seara la apus inimioare in nisipu ud de langa apa si plangeam...sau cand mergeam cu adi si matei prin bucuresti de nebuni :)...cel mai smeker a fost vara asta...desi din lipsa de cercuri la mate (adik de ocupatie) am facut numai tampenii..dar macar am simtit vara k pe o vara adevarata.
imi este frica.vreau ca dragos sa dureze...mult...sa fie un capitol lung si frumos din viata mea de liceu...dar imi e frica.doamne cat de frica imi este. imi e frica ca o sa ajunga o relatie ca oricare alta de pana acum. imi e frica ca el o sa se transforme intr-un baiat ca oricare altul care o sa se plictiseasca si o sa plece...pentru ca eu nu sutn suficient de buna...suficient de capabila... sper sa ma insel..dar deja a inceput sa semene cu celelalte relatii...de-aia mi-e frica sa-l las sa se apropie de mine prea mult deokmdata...din toate punctele de vedere.mi-e frik k o sa plang si dupa el si e ultimul lucru pe care il vreau.
acult the killers...albumu nou :) [cadou de la sorin :) omule te iubesc] vreau ca totu sa fie bine.si as vrea ca oamenii care ma aud spunand ca imi e frica de ceva de genul "sar putea sa nu mearga bine cu dragos" sa-mi zica k sunt eu paranoik...k e numai imaginatia mea tampita...k nu am de ce sa-mi fac griji. si totusi nu o fac. si totusi se uita speriati la mine si imi zic sa am grija. si se uita cu o fata trista la mine, de parca totul ar fi pierdut. nu vreau ca totul sa fie pierdut..nu vreau.imi e frica.
in fine...vine vacanta.vine revelionul.pe care il facem impreuna pentru prima data dupa 4 ani de cand ne stim sarbatorim impreuna din propria noastra initiativa.si totusi...nu mai suntem clasa unita care eram. diriga nu pare sa se prinda ca noi nu vrem sa fim doctori docenti la romana si k noi avem alte preocupari in viata...cum ar fi matematica...si ca bacu e peste 4 ani si k nu-l dam maine. noi avem nevoie de cineva kre sa ne invete sa fim uniti..sa ne ajute sa fim uniti...nu sa lase totul pe seama noastra.e...crud..si trist...n-am stiut niciodata sa facem asta.n-o sa stim nici de acum incolo...de ce? pentru ca nu are cine sa ne invete. ne lasa asa..in vant..ca si cum nu am conta ca oameni. ca si cum nua r conta decat sa stim romana.de parca asta ar fi macar suficient sa supravietuiest ca om in societate..in viata.dar asta e alta poveste.umanitatea adevenit ceva relativ.nici macar noi nu mai stim ce sau cine suntem.ceea ce e trist...
ma doare capul.vreau zapada..vreau sa stiu ca totul e bine :) am nevoie de certitudini...vreau vacanta.vreau la patinoar.vreau craciun.vreau sa rad si sa plang.vreau sa uit si sa traiesc.vreau libertate.imi vreau prietenii inapoi si vremurile bune cu acadelesi cola la cutie.vreau k consuela sa fie fericita.vreau ca alex si milorad sa fie ok.vorba lu ami vreau pace in lume, iar cand ma fac mare vreau sa fiu blonda :)
poate e de la muzik..poate e de la vreme...poate e de la perioada asta a anului...poate e de la oamenii care se uita ingrijorati la mine dar...sunt depresiva...:) vreau sa fie bine totul.cer prea mult nu-i asa?

by consuela :)

like totu’ tb sa aiba un start…totu a inceput printr-un joc…a continuat ca intr-un vis...si s-a sfarsit sub semnul intrebarii cu tristete si lacrimi.

nimeni nu prea credea ca o sa ajunga sa fie impreuna , pareau a fi la niste poli opusi, dar cum opusii se atrag...si datorita unei ambitii...sau din cauza ma rog depinde din ce perspectiva este privita povestea ...pur si simplu s-au cuplat dintr-o prostie..sau se mai poate numi lipsa de ocupatie...nu prea cred ca motivul este asa de important...

si au inceput sa iasa impreuna...fiecare actiune avea o explicatie logica , cel putin pentru ea ceva gen “nu am ce face de aia tot ies cu el” , “e prea cald in casa...am chef sa ies si nu am cu cn...deci ies cu el” sau “hmm...ma plictisesc...hai sa ies cu el”...tot timpu s-a bazat pe logica , iar aceasta la sfarsit i-a tras clapa.

erau ceva gen impreuna peste tot : in parc cand era vara , in unirii cand era prea cald , in parc si cand e frig , la patinuar , pur si simplu se plimbau pe strada...dar nu era totul asa de roz , adica se mai certau dar impacarile aveau momentele frumoase...si compensau cu totul certurile.

incetul cu incetul au ajuns reciproc sa tina foarte mult unul la celalalt , sa zicem ca erau dependeti unul de celalalt : sa vorbeasca la telefon cu orele si pe mess si sa se vada , cel putin odata pe saptamana era ceva cotidian , deja nu mai aveau niciunul atatea emotii ca la prima intalnire.

timpul se scurgea tot mai repede si cu timpul au venit si greutatile , dar pentru ca iubirea lor era puternica au reusit sa treaca cam peste toate si daca nu acestea s-au deteriorat in timp...

fara sa isi dea seama , nu stiu cine si nu stiu ce ii indeparta incetul cu incetul , dar intr-o zi ea a realizat tot ce se intampla si au discutat foarte deschis si in urma acestei discutii ea si-a notat in jurnal

“vreau sa zbor.vreau sa visez.pentru prima data vreau ce am.vreau sa ii mai spun o data cat de mult il iubesc.vreau sa ii mai spun un te iubesc din suflet”

de fiecare data cand se certau fiecare , in functie de randul cui era , trebuia sa ii dea o porunca astfel incat totul sa fie din nou ok ... primele au fost de genul “pupa-ma de 20 d ori” , “tine-ma in brate 10 minute fara sa zici nimic” , iar printre ultimele fiind “o declaratie de dragoste” , “o poezie” , “un sarut de un km”....

dupa un timp , pur si simplu , s-au despartit ...si de data asta pe bune nu ca in celalalte dati cand nu rezistau mai mult de o zi fara sa vorbeasca.era deja grav...adica era o cearta pe bune...nestiind ce sa faca a asteptat...

si asteptat...si asteptat...pana cand s-au linistit apele si s-au impacat...noaptea priveau luna impreuna si isi marturiseau sentimentele fara perdea ...atmosfera era romantica...totul era sincer...dar la un moment dat s-au despartit din nou...

au tot tinut-o asa , pana cand au reununtat sa se mai impace...fiind orgoliosi si incapatanati amandoi nu vorbeau intre ei , chiar daca nu mai puteau sa reziste , niciunul nu renunta , dar pana la urma ea a clacat...

acest lucru a generat o lunga conversatie , care a dus la :

el”vreau sa imi dovedesti sa ma iubesti”

ea”dar tu ma iubesti?”

el”da foarte mult chiar daca uneori nu iti arat...orice s-ar intampla si orice as spune si orice s-ar schimba in viata mea nu neaparat ca zicem ca o sa te iubesc o sa tin enorm la tine”

ea”da si presupun ca stii si tu asta despre mine nu?”

el”logic...stiam asta da nu eram sigur ca stii si tu...daaar...”

ea”intodeauna trebuie sa existe un dar...spune , [alintandu’l intr-un mod mai special]”

el”ca sa imi dovesti ca ma iubesti...vreau...sa nu ma mai cauti niciodata”

dupa aceasta discutie ... fiind pe mess a aparut “: x singed off”…ok…aqum totul era extrem de confuz ce avea sa faca sa ii dovedeasca ca il iubeste…sau…sa vorbeasca cu el…in acele momente s-a simtit singura…pustiita…fara sa stie ce sa faca…

niciodata nu mai fusese atat de ranita si indurerata , a plans aproape tot wekendul , care mai ramasese ma rog ca ei nu au mai vorbit de sambata seara apoi si-a sters lacrimile si a hotarat ca trebuie sa mearga mai departe cu sau fara el…cu inima sfasiata de atata durere si iubire neimpartasita s-a dus sa incerce sa doarma

oricat ar fi incercat nu gasea o explicatie logica niciun raspuns nimic…statea cu telefonul langa ea si nimic ii treceau prin cap doar niste concluzii prostesti ai anume :

“vreau sa am puterea sa ii mai zic cuiva vreodata te iubesc. vreau sa mai iubesc o data din suflet ...neconditionat. “… dar nu avea cum sa mai iubeasca pentru ca ea era deja indagostita de el …

si pentru ca il iubea , in adevartul sens al cuvantului din aceea zi nu a mai vorbit niciodata cu el...nu stie nici in ziua de azi de ce a vrut aceasta demonstratie , inca isi pune intrebarea”de ce?” ...variantele posibile sunt atat de multe dar un lucru e cert niciunul nu a mai cunoscut dragostea si fericirea ...pentru ca persoana predestinata inca este atat de aproape si atat de departe....

si chiar daca a trecut atata timp nu are ce face...inca il iubeste si cand isi va da seama ca sentimentul a disparut probabil atunci o sa discute cu el...pana atunci doar o sa priveasca cand intra pe mess , cand iese , ce stts are si probabil inca o sa ii mai dea sms-uri de sarbatorile importante...dar atat...visul lor s-a spulberat...povestea lor de dragoste a incetat sub semnul intrebarii si al confuziei totale...

by dan-O zi de Craciun

I

Soarele tocmai apunea.In fata mea se afla un drum lung si pustiu.Fulgi de nenumarate forme pluteau prin aer, parca dansand in jurul meu. Pe o parte si de alta a drumului strajuiau niste copaci mari si impunatori acoperiti de zapada. Ar fi fost un peisaj cu adevarat mirific de Craciun, daca nu as fi stat intr-o balta, inghetata, de sange.

Tipam din toti plamanii.In jurul meu nu se zarea nici o tipenie de om.Tipam si mai tare.Nimeni nu ma auzea. Am continuat sa zbier pana cand eram asa ragusit incat nici eu nu mai imi recunosteam vocea. Aveam un gust neplacut de sange in gura. Am inceput sa ma tarasc incetul cu incetul, incercand sa raman treaz cu orice pret.

Prost moment sa fii doar intr-un tricou si blugi. In nici un caz nu ma asteptam ca o sa ajung in situatia asta azi dimineata cand m-am trezit. Invinse de frig, picioarele nu ma mai ascultau. Cateva spasme, apoi nu le-am mai simtit deloc.

Viata imi trecea prin fata ochiilor,intr-o nuanta ciudat rosiatica.Primii mei pasi, prima mea bicicleta, prima mea aluna stricata pe care a trebuit sa o scuip, primii mei prieteni, prima fata pe care am iubit-o. Oare as fi putut sa evit acest destin? Poate. Incetul cu incetul, ochii mei se inchideau. Gata. M-am dus. Totul s-a sfarsit.

II

- Hai, Vlad, trezeste-te! urla sora mea. Uite ce frumos este afara, vrei sa pierzi toata ziua dormind?

- Mhm…cinci minute … am raspuns eu si am imbratisat perna si mai strans.

- Asta ai zis si ultima oara! exclama din nou ea.

- Ah…pai…zece minute atunci, am spus si apoi m-am intors cu spatele la ea.

Alina,realizand ca nu va reusi asa, aplica o noua tactica. S-a dus la geam si dintr-o miscare brusca a tras draperiile. O lumina orbitoare m-a facut sa sar din pat.

- Gata! Gata! M-am trezit. Acum esti fericita?

Sora mea a zambit larg si a dat sa iasa de la mine din camera.

- Ah, sa nu uit, noroc azi la marea ta intalnire cu Ana! zise ea apoi pleca.

Alina avea dreptate. Trebuia sa ma vad ziua aceea pe dupa-amiaza cu Ana.

Ana… Ana avea 16 ani, cu un an mai mica decat mine. Nici o alta fata nu se compara cu ea. Avea parul lung si negru. Ochii ii erau caprui… si ce ochi! Odata ce ii vedeai parca te hipnotizau,si te puteai uita zile intregi la ei… Iar buzele ei superbe si carnoase, iti trezeau niste ganduri… Sa nu mai vorbim despre corpul ei perfect proportionat…mhm… Da, ziua aceea se anunta a fi cel putin interesanta!

III

Am fost cu Ana la film. Pot sa zic ca lucrurile mergeau destul de bine... Am iesit afara din cinematograf, mergand cu Ana care se sprijinea de mine. Pe fata ei se schita un zambet si zise:

- Uite, incepe sa ninga! Ce frumos…

- Da. Si este si Craciun...

- Dar tie nu iti este frig doar in tricou?

- Ei si tu acum… te ingrijorezi prea mult. Ce se poate intampla?

Eram intr-o stare de beatitudine. Vroiam sa continue la nesfarsit. Am continuat sa ne plimbam prin zona istorica a orasului. Era pustiu, intr-o antiteza totala cu zilele trecute. Toti oamenii erau probabil acasa petrecandu-si Craciunul cu cei dragi. Strada era inchisa pentru consolidari capitale,dar noi doi sfidatori inaintam veseli pe ea.

Brusc, cainii care pana atunci stateau linstiti au inceput sa se agite.Cateva momente mai tarziu totul a inceput sa se zguduie. Ana se uita speriata la mine.

- Cutremur! am urlat ambii simultan.

Caramizi din cladirile de langa au inceput sa cada. Am inceput sa fugim disperati spre un parc care era aproape. Parcursesem deja jumatate din distanta,cand o umbra se vazu in spate… O bucata imensa de beton cadea spre noi. Am impins-o cat de tare am putut pe Ana, in speranta ca macar ea sa scape.

Blestemate sa fie cladirile cu buline rosii… am simtit o durere oribila in spate si am cazut la pamant.

IV

In fata mea era casa de la tara, unde am copilarit. Era inconjurata din toate directile de un camp,taiat de un rau care trecea la cativa metri de ea. Cu toate ca era zi, cerul era plin de nori, dand o senzatie sinistra de intuneric. Din senin aud o voce suava… era mama mea!

- Vlad, zise ea.

- Mama ? Unde esti? Unde suntem? intreb eu repede.

- Nu sunt mama ta. Am ales sa comunic cu tine in aceasta forma pentru ca mintea ta nu poate intelege ceea ce eu reprezint. Tu, inconstient, ai ales locul acesta. Probabil este adanc inradacinat in amintirile tale ,raspunse ea calm.

- Daca nu esti mama mea, atunci cine esti ?! am zis revoltat.

- Am ales aceasta voce pentru ca iti este cea mai familiara si draga tie. Cat despre cine sunt… sunt cunoscuta sub numeroase nume. Printr-o simplificare grosolana poti sa consideri ca sunt … Spiritul Craciunului.

- Spiritul Craciunului … ce povesti de copii mici!

- Aceasta nu este o gluma. Esti pe cale de a muri! a spus parca scuipand vorbele nervos.

O usoara senzatie de teama se infiripa in sufletul meu. Ultimile cuvinte ma cutremurara. Simteam ca sunt intr-o criza de timp… nu puteam sa concep ce se intampla cu mine! In jurul meu ceva nu era bine… un vant de nicaieri, rece ca gheata, ma sageta, lasandu-ma ingrozit, nemiscat si confuz.

Cerul s-a inegrit si s-a pornit un adevarat vifor afara. Ploaia cadea asa de mult incat de abia puteai vedea din cauza ei, iar la fiecare cateva secunde mai se auzea un tunet. Era cu adevarat infricosator.

- Eu insa cred ca ai merita sa ti se ofere inca o sansa, continua ea.

- De ce?

- Circumstantele tale au fost speciale. Te-ai sacrificat pentru o fata pe care de abia o stiai.

- Ah…Ana….

Nuante rosiatice incepura sa cuprinda cerul. Printre suieraturile vantului parca auzeam un sunet de sirene. Clar. Incepusem sa-mi pierd mintile.

- Ei bine, a venit momentul. Locul tau nu este in aceasta lume. Nu inca. Adio… Vlad!

Am simtit o zguduitura puternica si am simtit ca ma pierd in infinit. Mi-am inchis ochii, cuprins de teama necunoscutului. M-am fortat sa-i deschid din nou.Ma aflam la spital. Ana imi zambea calduros si ma tinea de mana.

Sfarsit

scrisa de Dan Barbulescu in ziua in care nu a putut sa se vada cu mine pentru ca trebuia sa scrie asta.[ps..autorul ii multumeste lui Andrei Stroescu, fara de care nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile]